vacanta de iarna in Laponia

Iarnă magică în Laponia – Levi & Rovaniemi

vacanță în Țara lui Moș Crăciun

De la 2.490 EURO / persoană

Pachet: 5 zile / 4 nopți

Cazare: cameră dublă | demipensiune

Perioada: 18 – 22 decembrie 2026

Descoperă magia Laponiei într-o vacanță de iarnă creată pentru întreaga familie:
întâlnire cu Moș Crăciun, aventuri cu husky și reni,
vizită la Santa Claus Village și Santa Park, peisaje arctice spectaculoase
și atmosfera unică a Crăciunului în nordul Finlandei.


Programul călătoriei

ZIUA 1 – 18 DECEMBRIE

BUCUREȘTI – LEVI

Pornirea într-o poveste de iarnă

În dimineața zilei de 18 decembrie, întâlnirea cu reprezentanții agenției
are loc pe Aeroportul Henri Coandă – Otopeni, de unde urmează îmbarcarea
pentru zborul charter spre Laponia.

Încă de la plecare, mici surprize vor crea atmosfera unei adevărate aventuri de Crăciun.

Sosire în Laponia

Pe aeroport veți fi întâmpinați de reprezentantul local, care vă va conduce spre
stațiunea Levi, aflată la aproximativ 30 km de aeroport.

La sosirea la hotel veți primi echipamentul termoizolant necesar pentru activitățile din Laponia:

Combinezon termoizolant

Cizme călduroase

Căciulă

Mănuși

Seara urmează cazarea și o cină tip bufet la hotel.

Mese incluse

Gustare în timpul zborului

Cină tip bufet la hotel


ZIUA 2 – 19 DECEMBRIE

LEVI – ÎNTÂLNIRE CU FAMILIA LUI MOȘ CRĂCIUN

După micul dejun începe una dintre cele mai așteptate zile ale vacanței.

Întâlnire cu Moș Crăciun

Excursie inclusă în pachet
Ora: 09:00
Durată: aproximativ 2 ore și 30 minute

Veți păși în lumea fermecată a spiridușilor, în Elf Village,
un sat ascuns printre brazii acoperiți de zăpadă.

Spiridușii vă vor conduce pe potecile satului și vă vor dezvălui o parte dintre
secretele Crăciunului.

Gingerbread House

Copiii vor pregăti fursecuri aromate, după rețetele Doamnei Crăciun
și ale spiridușilor.

Elves School

La Școala Elfilor, cei mici vor putea crea decorațiuni și obiecte de artă
și vor învăța trucuri direct de la ajutoarele lui Moș Crăciun.

Seita Stone

Vizita continuă în lumea subterană a spiridușilor și gnomilor, într-un decor spectaculos
cu lumini, povești și legende.

Veți putea vedea și renii lui Moș Crăciun, aflați lângă gardul special amenajat.

Casa lui Moș Crăciun

Veți descoperi noua casă a Moșului, încăperea dedicată istoriei sale și celebrul
copac vorbitor.

Întâlnirea cu Moș Crăciun

Copiii îi vor putea înmâna scrisoarea, vor putea vorbi cu el și vor primi
cadoul pregătit special pentru fiecare dintre ei.

La final, cei mici vor primi și un certificat de elf curajos și vesel.


Safari la ferma de reni

Activitate opțională
Ora: 14:30

Veți pleca spre o fermă autentică de reni, unde veți descoperi una dintre cele
mai importante tradiții ale Laponiei.

Veți afla cum sunt crescuți renii și cum se conduce o sanie trasă de aceștia.

Momentul principal al excursiei este o plimbare de aproximativ 1 km cu sania
trasă de reni
, prin peisajul alb al Laponiei.

După aventură, vă veți încălzi cu ceai sau cafea și gustări tradiționale.


Lainio Snow Village

Activitate opțională
Ora: 18:20
Durată: aproximativ 2 ore

Un sat spectaculos construit în fiecare iarnă din zăpadă și gheață.

Hotelul de gheață este realizat anual din peste:

1,5 milioane kg de zăpadă

300.000 kg de gheață naturală

Veți putea descoperi camere în stil iglu, sculpturi de gheață, un bar spectaculos
și chiar o capelă construită din gheață.

Temperatura din interior se menține între -2°C și -5°C.

Recomandat pentru: familii, copii, visători și iubitorii experiențelor de iarnă.

Mese incluse

Mic dejun la hotel

Cină tip bufet la hotel

Activități opționale: Safari la ferma de reni și Lainio Snow Village.


ZIUA 3 – 20 DECEMBRIE

LEVI – ROVANIEMI

Santa Claus Village & Santa Park

După micul dejun plecați spre Rovaniemi, inima Laponiei și unul dintre
cele mai cunoscute locuri dedicate Crăciunului.

Santa Claus Village

Veți ajunge în celebrul Sat al lui Moș Crăciun, situat chiar pe
Cercul Polar.

Moș Crăciun vă așteaptă la biroul său pentru povești, fotografii și amintiri de neuitat.

Biroul Poștal al lui Moș Crăciun

De aici puteți trimite celor dragi o felicitare sau o scrisoare care va ajunge acasă
cu celebra ștampilă oficială a lui Moș Crăciun.

Santa Park

După pauza de prânz urmează vizita la Santa Park, tărâmul subteran al spiridușilor.

Copiii vor putea:

Participa la atelierul din Școala de Elfi

Vizita Oficiul Poștal al Moșului

Descoperi Școala de Caligrafie

Explora decoruri spectaculoase de Crăciun

Experimenta virtual Sania lui Moș Crăciun

Mese incluse

Mic dejun la hotel

Prânz în Santa Park

Cină tip bufet la hotel

Activități incluse

Santa Claus Village

Santa Park


ZIUA 4 – 21 DECEMBRIE

LEVI – AVENTURI ÎN LAPONIA

După micul dejun, ziua poate fi dedicată sporturilor de iarnă, relaxării sau activităților arctice.

Safari cu Husky

Excursie inclusă în pachet

Pregătiți-vă pentru una dintre cele mai apreciate experiențe din Laponia:
plimbarea cu sania trasă de husky.

Veți pleca spre tabăra de husky, unde veți face cunoștință cu acești câini energici și prietenoși.

Veți primi instrucțiuni despre modul în care se conduce sania, după care începe aventura propriu-zisă.

Safari de aproximativ 2 km

Sania va aluneca prin peisajele spectaculoase ale Laponiei, printre păduri și întinderi
acoperite de zăpadă.

La final sunt incluse o gustare și un suc de fructe cald, precum și vizita la ferma de husky.

Durata excursiei: aproximativ 3 ore
Distanța parcursă: aproximativ 2 km


Snowmobile Safari

Activitate opțională

Pentru iubitorii de aventură, safariul cu snowmobilul oferă o experiență spectaculoasă
prin păduri acoperite de zăpadă și peste lacuri înghețate.

După instructaj începe aventura în peisajul arctic.

Pe traseu este prevăzută o pauză cu suc de fructe fierbinte, iar la final
vă veți bucura de gustări și o băutură caldă lângă foc.


În căutarea Aurorei Boreale cu mașina

Recomandată familiilor cu copii
Ora: 20:00

Veți porni prin pădurile înzăpezite și peste întinderile înghețate ale Laponiei în căutarea
unuia dintre cele mai spectaculoase fenomene ale naturii: Aurora Boreală.

Pe traseu este inclusă o pauză pentru un suc de fructe cald.

La finalul excursiei sunt oferite o băutură caldă și o gustare în jurul focului de tabără.

Mese incluse

Mic dejun la hotel

Cină tip bufet la hotel

Activitate inclusă: Safari la ferma de husky.


ZIUA 5 – 22 DECEMBRIE

LEVI – BUCUREȘTI

Ultima dimineață în Laponia

După micul dejun veți avea timp liber pentru ultimele momente petrecute în peisajul spectaculos al Laponiei.

Este momentul pentru ultimele fotografii, ultimele plimbări prin zăpadă și ultimele amintiri din această vacanță.

După eliberarea camerelor urmează transferul către aeroport și zborul spre București.

Călătoria se încheie, dar amintirile din Laponia rămân pentru o viață.


Oferta include

Transport

Bilet de avion charter București – Levi – București

Taxe de aeroport și securitate

Transfer aeroport Levi – hotel – aeroport

Transfer Levi – Rovaniemi – Levi

Transport pentru activitățile incluse

Echipament pentru Laponia

Combinezon termoizolant

Cizme

Căciulă

Mănuși

Cazare

4 nopți de cazare la hotelul ales

Acces la saună la hotel

Mese

Mic dejun pe toată durata programului

Gustare în cadrul excursiei Întâlnire cu familia lui Moș Crăciun

Prânz în cadrul excursiei la Santa Claus Village și Santa Park

Cină în seara sosirii și în zilele 2, 3 și 4

Excursii și experiențe incluse

Întâlnire cu Moș Crăciun și familia sa

Husky Safari

Vizită la Santa Claus Village și Santa Park

Diplomă de traversare a Cercului Polar

Pașaport magic cu viză de la Moș Crăciun

Permis magic de conducere pentru sania trasă de husky

Scrisoare personalizată de la Moș Crăciun

Cadouri surpriză pentru copii și adulți

Asistență

Însoțitor de grup din partea agenției

Ghizi locali vorbitori de limba engleză în timpul excursiilor organizate

Pentru excursiile opționale, după caz

Permis magic de conducere pentru sania trasă de reni

Diplomă de explorator al Deșertului Alb pe snowmobil

Diplomă de vânător de vulpi de foc


Oferta nu include

Asigurare medicală și storno

Băuturile răcoritoare și alcoolice în cadrul meselor

Excursiile opționale – acestea se achită separat

Cheltuielile personale

Alte servicii care nu sunt specificate în program


Opțiuni de cazare

HOTEL LEVI PANORAMA 4*

Hotelul este situat chiar lângă pârtia de schi, iar din centrul stațiunii Levi
se poate ajunge în doar câteva minute cu gondola.

Hotelul dispune de 170 de camere.

Camere Standard – aproximativ 28,5 m²

Duș și WC

Uscător de păr

TV

Fierbător pentru apă

Ceai și cafea

Minibar

Internet gratuit

Camere Superior – aproximativ 33 m²

În plus față de dotările camerelor Standard:

Uscător de haine

Balcon, cu excepția anumitor camere de la etajul 2

Restaurante și facilități

Lobby Bar

Restaurant Spiella

Restaurant Okta, cu preparate inspirate din gastronomia Laponiei

Magazine de suveniruri

Spații pentru depozitarea și întreținerea echipamentului de schi

Cameră de jocuri

Camere pentru copii

Cameră pentru depozitarea bagajelor


HOTEL LEVI DESIGN 4*

Hotelul este situat la aproximativ 5 minute de mers pe jos de centrul stațiunii Levi,
în imediata apropiere a serviciilor și activităților.

Unul dintre principalele avantaje este accesul la Spa World Water, care include:

Piscină

Saună

Parc acvatic cu tobogane

17 piscine interioare și exterioare


Descoperă Laponia

Laponia – tărâmul fermecat al iernii

Străbătută de Cercul Polar și ocupând aproximativ o treime din teritoriul Finlandei,
Laponia este unul dintre cele mai spectaculoase locuri pentru o vacanță de iarnă.

Este cunoscută în întreaga lume drept Țara lui Moș Crăciun, locul în care
poveștile copilăriei par să devină realitate.

Printre pădurile acoperite de zăpadă și lacurile înghețate, Moș Crăciun și spiridușii săi
pregătesc cadourile pentru copiii din întreaga lume.

Levi – stațiunea de schi a lui Moș Crăciun

Levi este una dintre cele mai cunoscute stațiuni de schi din Finlanda și găzduiește inclusiv
etape ale Cupei Mondiale la Schi.

Stațiunea oferă 15 pârtii iluminate, precum și numeroase activități de iarnă.

În centrul stațiunii veți găsi:

Restaurante și baruri

Școli de schi

Magazine pentru închirierea echipamentelor

Numeroase activități dedicate familiilor

Printre cele mai apreciate experiențe se numără:

Safari cu husky

Safari cu reni

Safari cu snowmobilul

Schi și alte sporturi de iarnă


De ce să alegi Laponia?

Îl vei întâlni pe Moș Crăciun chiar la el acasă.

Copiii vor primi cadouri direct de la Moș Crăciun.

Veți descoperi lumea spiridușilor și secretele Crăciunului.

Safariul cu husky este inclus în tarif.

Poți participa la safari cu reni și snowmobil.

Veți petrece o zi întreagă în Rovaniemi, la Santa Claus Village și Santa Park.

Veți descoperi peisajele spectaculoase ale Cercului Polar.

Veți trăi o vacanță de iarnă creată pentru întreaga familie.


Condițiile ofertei

Tarifele sunt calculate în euro, pentru întregul sejur, per persoană.

Orarul de zbor poate suferi modificări la data emiterii biletelor. În această situație,
agenția va informa clienții în timp util.

În cazul în care una dintre variantele de cazare devine indisponibilă, vor fi oferite
alternative similare.

Tariful este calculat pentru un număr minim de 174 de participanți.
Pentru un număr mai mic de participanți, tariful se poate modifica.

Excursii opționale

Pentru confort și pentru a evita situațiile în care nu mai există locuri disponibile,
este recomandată rezervarea excursiilor opționale înainte de plecare,
disponibilitatea locală nefiind garantată.

Agenția își rezervă dreptul de a modifica prețul contractului numai în situațiile prevăzute
contractual, precum variațiile costurilor de transport, taxelor sau cursului valutar.

Prețul stabilit în contract nu poate fi majorat în ultimele 20 de zile calendaristice
înainte de plecare
.


Condiții de plată

30% avans în momentul rezervării

50% până la data de 15.10.2026

20% din tariful pachetului turistic până la data de 15.11.2026

Pentru solicitările efectuate cu mai puțin de 35 de zile înainte de plecare,
plata se efectuează integral în momentul confirmării.

Plata se poate face în euro sau lei.

Pentru plata în lei se utilizează cursul BNR + 2% din ziua plății.


Condiții de anulare

În cazul în care turistul renunță din propria inițiativă la pachetul rezervat,
se aplică următoarele penalizări:

50% din valoarea pachetului, dacă anularea are loc cu mai mult de 60 de zile înainte de plecare.

100% din valoarea pachetului, dacă anularea are loc cu mai puțin de 60 de zile înainte de plecare sau în caz de neprezentare.

Agenția are dreptul de a anula rezervarea în cazul în care
termenele de plată nu sunt respectate.


Laponia – o vacanță pe care copiii nu o vor uita

Întâlnirea cu Moș Crăciun, plimbarea cu sania trasă de husky, renii, spiridușii,
Cercul Polar și peisajele spectaculoase ale Finlandei transformă această călătorie
într-o experiență specială pentru întreaga familie.

5 zile de aventură, magie și amintiri de neuitat în Țara lui Moș Crăciun.

Pentru alte perioade, accesează link-ul de mai jos.


Descoperă și alte oferte!


Crăciun În Laponia – CLICK AICI!


Pentru detalii suplimentare, nu ezita să intri în legătură cu unul dintre agenții noștri pe
rezervari@perfectjourney.ro

2 Comments

  1. […] to content Vacanța de iarnă în Laponia – Rezervă oferta perfectă!Revelion în Laponia – Rezervă oferta pentru o vacanță perfectă!Crăciun în Laponia […]

  2. […] to content Vacanța de iarnă în Laponia – Rezervă oferta perfectă!Revelion în Laponia – Rezervă oferta pentru o vacanță perfectă!Crăciun în Laponia […]

Leave A Comment